Ritualul...

   Am inițiat un ritual de curățare a sufletului meu poluat. Un ritual conștient ce presupune dezinfectarea amintirilor, eliberarea spațiului plin de obiecte inutile, spălarea paharelor pline de ruj, aruncarea la coșul de gunoi a șervețelelor pline de durere, înainte de a-mi lăsa câmpul energetic să interacționeze cu cel al altei ființe, înainte de a trece la schimbul subtil de informații. Casa mea va fi mereu curată, gata să primească oaspeți cărora să le ofer rezerve din sufletul meu generos. După plecarea acestora voi șterge cu grijă orice urmă de amintire neplăcută și voi păstra în tablouri, chipuri smerite.

  Capăt din fiecare întâlnire noi resurse pentru a îmbrățișa următoarea experiența, pregătesc încă de pe acum dulcețuri pentru anotimpul în care voi petrece momente de liniște printre vechile cărți ale vieții mele....

With LOVE,

A.S.

Scrisoare de la Viaţă

Din inimă                                                                            11.07.2014

                                                                     Dragă omule,

   Azi ți-am amintit că nu pornesc odată cu tine de la start și nici nu mă opresc în loc atunci când pierzi sau câștigi. Am ritmul meu. Așa că nu mă forța și nu mă lega de gât ca pe o cheie. Doar simte-mă, trăiește-mă! Nici nu știi când vei învăța să zbori.

   Eu nu mă învârt în jurul tău. M-am așezat în tine...și-mi e bine. Am o priveliște minunată și vreau să te invit s-o vizitezi și tu. Câteodată cred că ești orb în suflet. Și tu știi oare cam cât infern poate exista într-un asemenea loc întrucât nici nu mă observi? Trăiesc pretutindeni, în oameni, în păduri și în nori. Apreciază-mă! Spune-le oamenilor, prin care mă manifest, cantitatea de iubire ce o cântăresc! Expune-le interiorul tău! Mângâie-mi frunzele, ascultă-mi ploaia, miroase-mi teiul! Lasă fiecare formă de energie în care exist să pătrundă în tine. Arată-le iubire și respect, azi, cât simți, căci poate nu va mai exista o data viitoare. Poate vei învăța să zbori mai devreme decât crezi și atunci n-ai să mai ai simțiri.

   Când sunt cu tine, puține lucruri le mai poți lua de la zero. Le iei așa cum sunt, te conformezi chiar dacă ai vrea să le repari. Îți e jenă, îți e teamă și amâni. Amâni pentru un nou răsărit plin de speranțe, dar realizezi că tot tu cu mine și aceleași sentimente am rămas.

    Privește-mă pe mine, viața ta! Îți place cum m-ai crescut? Ai vrea să mă educi? Ai vrea sa-mi pui la fereastră un coș cu bucurii? Atunci rostește adevărul! Fă-ți curaj și arată-le cam câtă iubire au sădit în tine cei din jur. Nu lăsa clipa să se ducă odată cu mine. Profită! Simte-o! Trăiește-o! Căci va veni o zi când ai să faci bilanțul oamenilor plecați din viața ta. Unii au plecat de bunăvoie construindu-și cuiburi în alte inimi sau în alte pământuri, iar pe alții i-ai gonit tu, regretându-i mai apoi că ți-au smuls ocazii pentru a evolua. Poate ai vrea să le expui interiorul tău chiar cu riscul de a fi judecat. Dar dacă vrei să te eliberezi, fă-o! Exersează în oglindă mai întâi, dar să nu dureze prea mult.

Eu nu te părăsesc, eu te conduc spre nemurire!

Cu dragoste,

Viața!

P.S. Nu aștept răvaș de la tine. Tu doar încearcă să te dezbraci de prejudecăți și să faci ceea ce simți.

Despărțirea pe nesimțite

     Nu e vorba doar de momentul în sine pe care nu l-am simțit sau nu ne-am dat seama când și cum ni s-a scurs printre degete, e vorba și de nesimțire în sensul cel mai jignitor pe care-l poate lua o persoană, neavând curaj să pună punctul pe "i" și să-i înșiruie partenerului o lista infinită de motive pentru care a ales drumul cuvenit lui. Spun "drumul cuvenit lui" pentru că atunci când ești hotărât să faci asta înseamnă că realizezi, după ce cântărești situația, că cel mai bine pentru tine e să-ți iei tălpășița, după ce omul de lângă tine ți-a dat, fie o lecție scrisă cu bold, fie un pumn zdravăn în cel mai nepotrivit moment.

    Sunt oameni care se lasă acolo și se uită pe ei. Se uită adesea printre perne sau certuri, printre păduri sau pășuni, sau pur și simplu în brațele unui străin. Asta înțelegându-se de la sine că astfel a evoluat iubirea puternică din înflăcăratele inimi. Încet, încet se sting, ba cu apă, ba cu vin, ba cu o ieșire extraconjugală, că deh...corpul simte nevoia să iasă din anonimat primul, iar sufletul îți zice las' ca merge, las' ca trece, las' ca nu aflaă, las' că iartă. Merge pe naiba, poate doar în genunchi când te târăști până la primele întâlniri și nu mai simți nimic, doar niște imagini ca-ntr-un diafilm se rotesc în fața ta. Te ridici și rostești ca un obsedat sau ca un nebun ce-și vindecă nebunia singur că trebuie s-o pui de înmormântare, unde mai adaugi și că era decedată de ceva timp (de iubire tot pălăvrăgeam). Eiii...acum realizezi tu de unde certuri, neînțelegeri căci mirosea. De reînviat n-ai cum...că-i dusă. Ți-aș spune să cumperi alta, dar pentru asta trebuie să cauți magazinul unde se vinde iubire...

    Aici ajunge nesimțirea. Să-l ții pe lângă tine ca pe-un cățeluș odată ce realizezi ca n-ai ce-i da sau să-l gonești?

    Gonește-l, dar nu cu picioarele!

    Nu-ți lăsa viitoarea fostă jumătate să-și chinuie inima cu fel și fel de gânduri, destul cât s-a chinuit cu tine. Dacă tot decizi să vă eliberați și să zburați din cuib, arată-i și cum să zboare corect.

    Fie-ți milă de tine și de celălalt! Odată v-ați strâns mâinile ca la un pact, oferă-i aceeași încredere și acum în singurătate! Arată-i plăcerea singurătății așa cum i-ai arătat și plăcerea vieții în doi.

    Lasă-ți amprenta pe unde pășești, dar nu-n noroi, ci-n suflet.

    Despărțirile sunt făcute să doară! Doare oricum, dar o putem diminua creând situația potrivită și oferind sprijin.

   Doare despărțirea, dar mai tare doare obișnuința.

   Sustrage-te pe nesimțite, dar nu deveni un nesimțit! Rămâi om până la final!

With LOVE,

A.S

Mulțumesc, străine!

   Straine, mulțumesc că-mi zâmbești în fiecare zi. M-am obișnuit cu tine, parcă-mi intri-n suflet când îmi dăruiești zâmbetul ăla fără motiv sau poate se vede pe fața mea că-ți cer să fii deschis și să te simți în largul tău când treci pe lângă mine.

   E terapia pe care o căutam ca o nebună, alergând în necunoscuturi. Am realizat în ziua în care n-am ieșit să te întâlnesc, în ziua în care am pășit în interiorul meu să observ ce reacții ai stârnit, să număr zâmbetele ce mi le-ai oferit în viața asta, să te analizez pe tine și momentele în care ai făcut-o. Să nu crezi că le-am uitat căci le-ai marcat pe multe dintre ele, apărând ca prin minune. Ți-ai făcut timp pt mine. Gândurile tale au ieșit la iveală și fără să vrei te-ai oferit pe tine drept psiholog al oamenilor de pe drumuri. Ne-am simțit mai apropiați, ca și când ne-am fi unit forțele și am devenit invincibili.

   Străine, cred că într-o altă viața am fost prieteni. Ne întâlnim în vise și ne povestim de-ale noastre, râdem, dansăm și poate de asta ne zâmbim când ne întâlnim. Fără să vrem, purtăm în noi fărâme din celălalt. Cred că nu demult ne-am despărțit pentru a experimenta necunoscutul. Noi ne-am scris povestea asta împreună într-o noapte și ne-am hotărât să ne aventurăm. Mai știi?

    Iar despre zâmbet...zâmbetul e semnul nostru pentru a ne asigura că-i totul bine, altfel ne-am îngrijora. Când nu o faci, simt că-i ceva neregulă cu tine și te privesc, încerc să-mi dau seama ce simți, de ce-ai avea nevoie, uneori îți adresez câteva cuvinte, alteori îți întind o mână, un ban, o privire sau te las în pace fiindcă știu că de asta ai nevoie, iar când ajung acasă mă rog pt tine.

    Străine, tu te transformi de fiecare dată, ba într-un copil gingaș și fără griji și-mi amintești cam cât de simplu e să fii liber și să faci ceea ce-ți spune inima, ba într-un bătrân fără energie, dar care încă se mai bucură de ceea ce a experimentat. Din postura asta zâmbești și plângi de fericire și-mi oferi încredere că îmi pot atinge visurile. Într-o zi ai fost și cerșetor, om al străzii și mi-ai demonstrat că în ciuda dificultăților financiare poți încă zâmbi, trăi și bucura de orice întâlnești în cale. N-am să te uit nici când te-ai transformat în taximetrist sau în doamna de la ghișeu și m-ai învățat că poți fi draguț chiar și în momentele de stres, sau când ai fost un simplu om pe care nu l-am mai văzut niciodată. Ai notat în mine lecții simple care-mi construiesc gândurile, apoi faptele.

   Străine, de multe ori mi-ai fost apropiat, iar pe parcurs mi-ai devenit profesor, antrenor, prieten sau coleg. M-ai învățat cât de simplu poate fi să oferi un zâmbet ție și celorlalți, căci dăruindu-le celorlalți capeți încredere în tine, căci cu un gest mărunt poți schimba fizionomia fețelor și sufletelor celor ce interacționează cu tine.

With LOVE,
A.S.

În mama mea trăiește Dumnezeu

       În mama mea parcă trăiește Dumnezeu. E un creator de vieți. Pe unde pășește oferă viață...casei și grădinii pe care le-a aranjat după bunul plac cu mici lucrușoare, alte minuni ce i-au ieșit din mâinile alea de magician. Când mi-a dat viață, a pus din ea în mine, din carnea și emoțiile ei. M-a ținut de mână, mi-a sărutat fruntea, mi-a oferit cadouri precum bunătatea, smerenia și frumusețea ei, mi-a conturat fiecare trăire, m-a învățat să merg, m-a pregătit pentru viață. Nu știu de unde a știut să facă toate astea, dar i-a reușit.

     Îi plac copiii și i-a iubit pe toți. Când eram mică, vedeam în ea puteri magice. Toți veneau la ea, ba pentru a-și face temele, ba pentru o lecție de înfrumusețare, ba pentru o ședință ca la psiholog. Știa de toate și nu înțelegeam cum de au loc atâtea în ea. Atunci eram geloasă, căci tot timpul cineva îmi fura mama, dar acum văd câtă bucurie ședea în ea când îi ajuta pe alții.

     E simplă în cuvinte, dar pune suflet și le dă emoție și viață. Când îți vorbește, parcă te pătrunde. Găsesc în ea o enciclopedie întreagă...căci orice aș întreba-o, știe. Poate pentru că și-a mutat biblioteca în ea sau poate că viața i-a scris o carte și i-a dăruit-o.

    Văd în ea o mașinărie care poate face atâtea activități deodată și fără să obosească. Îmi amintesc o scenă din bucătărie - ea făcea atâtea, iar eu un singur lucru, ea nu obosea, eu da. Întrebându-mă ”Cum eu pot, iar tu nu?”, fără nicio ezitare i-am răspuns “Pentru că tu ești o super mamă, un fel de Dumnezeu mai mic”.

    O admir pentru frumusețea  și eleganța ei, pentru că știe cât valorează, pentru că s-a vindecat singură, pentru cât a călătorit și pentru cât a studiat. O iubesc pentru că știe să iubească necondiționat, pentru că și-a rupt din viața ei, sacrificând-o pentru micile ei creații, pentru că din ea ies întotdeauna minuni, pui de Dumnezeu.

 With LOVE,
A.S.  

 

Când ierți

  Când îi ierți pe ceilalți, te eliberezi pe tine. Elimini din minte gândurile murdare ce au luat contur după forma altora și ștergi din suflet emoțiile și sentimentele ce te-au ținut legat și frustrat.

   Nu iertasem pe nimeni. Nu pentru că mă doborâseră de atâtea ori, ci pentru că mă loviseră la aceeași rană. Nici nu apucam bine să-mi vindec suferința, că venea următorul și o zgândărea, dar nu numai că o zgândărea, eu simțeam de parcă-mi înfigea piroane... și dă-i iară cu rivanol și tampoane. Istoria se repeta și tot repeta, iar eu tot nerefăcută rămâneam.

   Nu-i iertam... căci normal că mă durea. Poate că îi uitam... căci la câți au fost...Uneori chiar îmi doream să-i șterg  de pe listă, dar nu-i iertam, nu-i lăsam nici să iasă din mine, dar nici să mă atingă. Îi țineam acolo să am pe cine da vina și pe cine-mi vărsa nervii atunci când iar eram la “spital”. Și uite așa cu fiecare lovitură și trădare, încrederea scădea, iar eu plecam mereu în căutarea ei prin alte colțuri neexplorate și neștiute. Și o să spui :„Și nu-i normal?”. Păi evident că nu-i normal. De ce să pleci să-ți deschizi alte uși, poate aceleași, când tu nu ai învățat să o închizi pe ce-a din urma ta?

   Ei bine cu cât nu iertam, cu atât “Cineva” îmi trimitea pe lângă mine persoane, dacă nu identice, atunci sigur asemănătoare, poate-poate pe astea le voi scuti de injurii și ranchiună. “Cineva-ul” ăla tot încerca să-mi atragă atenția la cât de oarbă sunt repetând la nesfârșit aceeași greșeală, iar eu nimic. “Ceilalți să se schimbe, ei sunt vinovații!”. Și uite așa când eu judecam și alții mă judecau, când eu mințeam și alții mă mințeau, iar când nu apreciam, nici alții nu mă apreciau. Dar tot speram să găsesc perfecțiunea. Păi cum să o găsesc când eu eram toată în noroi? Când eu eram o rață, cum  îmi permiteam să visez la o lebădă? Aveam în mine un tupeu fantastic și o răzvrătire interioară. Dacă mă auzeai ce-mi doream, ce aveam și ce ofeream, ai fi zis că și un copil mic era în stare să-mi dea un bobârnac în nas ca să mă trezesc.

   I-am iertat pe toți, pe rând, pe fiecare în parte, am discutat, dacă nu cu ei, atunci cu mine, i-am înțeles, le-am lăsat spațiu să se miște în voie pe lângă mine fără să mă deranjeze, pe unii chiar să mă țină de mână dacă doresc.

   M-am iertat și pe mine căci i-am ținut aici în închisoarea asta blestemată și i-am purtat cu mine în lume neavând spațiu pentru cei ce poate ar fi intrat ușor într-un suflet curat. M-am iertat pentru că am dat oameni ai datoriei pe colecționari de plăceri și pentru că i-am urât pe alții și pe mine, când puteam să le mulțumesc, să-mi notez lecția și să închid ușa.

   V-am iertat pe toți căci am reușit prin voi să mă iert pe mine.

With LOVE,
A.S.

O școală pt ăștia mari

   Sa înființeze cineva o școală! O școală pentru noi ăștia mari.
   Avem nevoie să reînvățam să simțim, să privim, să trăim pur și simplu. Este bună și gândirea, dar parcă a pătruns în noi  și le-a deranjat pe celelalte. Prea trecem prin viață ca printr-un muzeu comentând exponatele. Ba admirându-le, ba criticându-le. Opriți-vă, așezați-vă și jucați-vă cu gândurile, cu sentimentele! Ele sunt simple ca picătura de rouă, noi le facem sa se evapore.

   Avem nevoie să învățam să aducem spațiu în suflet! Simt că nu mai avem loc de atâta singurătate. Dacă nu, măcar să învățam cum să ne facem curățenie în suflet, să le facem loc sentimentelor pure. Uitați-vă la copii! Ei n-au gândit prea mult și au sufletul plin de iubire și iertare. Au sufletul încăpător cât pentru un univers întreg. Ei nu stau niciodată să se gândească la răspunsurile potrivite. Ei doar spun ce au în suflet.

   Primește în cămăruța ta tot ce te face fericit, de la locuri până la oameni! Bate-ți în cuie tot ce te emoționează și eliberează ca nu cumva să ți le ia cineva. Nu planifica nimic, doar simte ceea ce ai vrea să fii. Lasă-i pe oameni să te viziteze, ba chiar cere-le și un autograf pentru o amintire pe vecie. La final, tuturor le vei mulțumi pentru cum va arata căsuța ta.

   Nu-i așa ca-i minunat să vă vină să vă suiți la cer? Emoționantă e clipa când te poți exprima fără cuvinte, când fără să vrei corpul tău emite vibrații, energii ce vin direct din locul ăla sacru și atinge alt suflet reușind să-l calmeze și să-l deschidă.

With LOVE,
A.S.