sâmbătă, 8 martie 2014

În mama mea trăiește Dumnezeu

       În mama mea parcă trăiește Dumnezeu. E un creator de vieți. Pe unde pășește oferă viață...casei și grădinii pe care le-a aranjat după bunul plac cu mici lucrușoare, alte minuni ce i-au ieșit din mâinile alea de magician. Când mi-a dat viață, a pus din ea în mine, din carnea și emoțiile ei. M-a ținut de mână, mi-a sărutat fruntea, mi-a oferit cadouri precum bunătatea, smerenia și frumusețea ei, mi-a conturat fiecare trăire, m-a învățat să merg, m-a pregătit pentru viață. Nu știu de unde a știut să facă toate astea, dar i-a reușit.

     Îi plac copiii și i-a iubit pe toți. Când eram mică, vedeam în ea puteri magice. Toți veneau la ea, ba pentru a-și face temele, ba pentru o lecție de înfrumusețare, ba pentru o ședință ca la psiholog. Știa de toate și nu înțelegeam cum de au loc atâtea în ea. Atunci eram geloasă, căci tot timpul cineva îmi fura mama, dar acum văd câtă bucurie ședea în ea când îi ajuta pe alții.

     E simplă în cuvinte, dar pune suflet și le dă emoție și viață. Când îți vorbește, parcă te pătrunde. Găsesc în ea o enciclopedie întreagă...căci orice aș întreba-o, știe. Poate pentru că și-a mutat biblioteca în ea sau poate că viața i-a scris o carte și i-a dăruit-o.

    Văd în ea o mașinărie care poate face atâtea activități deodată și fără să obosească. Îmi amintesc o scenă din bucătărie - ea făcea atâtea, iar eu un singur lucru, ea nu obosea, eu da. Întrebându-mă ”Cum eu pot, iar tu nu?”, fără nicio ezitare i-am răspuns “Pentru că tu ești o super mamă, un fel de Dumnezeu mai mic”.

    O admir pentru frumusețea  și eleganța ei, pentru că știe cât valorează, pentru că s-a vindecat singură, pentru cât a călătorit și pentru cât a studiat. O iubesc pentru că știe să iubească necondiționat, pentru că și-a rupt din viața ei, sacrificând-o pentru micile ei creații, pentru că din ea ies întotdeauna minuni, pui de Dumnezeu.

 With LOVE,
A.S.  
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu