Când ierți

  Când îi ierți pe ceilalți, te eliberezi pe tine. Elimini din minte gândurile murdare ce au luat contur după forma altora și ștergi din suflet emoțiile și sentimentele ce te-au ținut legat și frustrat.

   Nu iertasem pe nimeni. Nu pentru că mă doborâseră de atâtea ori, ci pentru că mă loviseră la aceeași rană. Nici nu apucam bine să-mi vindec suferința, că venea următorul și o zgândărea, dar nu numai că o zgândărea, eu simțeam de parcă-mi înfigea piroane... și dă-i iară cu rivanol și tampoane. Istoria se repeta și tot repeta, iar eu tot nerefăcută rămâneam.

   Nu-i iertam... căci normal că mă durea. Poate că îi uitam... căci la câți au fost...Uneori chiar îmi doream să-i șterg  de pe listă, dar nu-i iertam, nu-i lăsam nici să iasă din mine, dar nici să mă atingă. Îi țineam acolo să am pe cine da vina și pe cine-mi vărsa nervii atunci când iar eram la “spital”. Și uite așa cu fiecare lovitură și trădare, încrederea scădea, iar eu plecam mereu în căutarea ei prin alte colțuri neexplorate și neștiute. Și o să spui :„Și nu-i normal?”. Păi evident că nu-i normal. De ce să pleci să-ți deschizi alte uși, poate aceleași, când tu nu ai învățat să o închizi pe ce-a din urma ta?

   Ei bine cu cât nu iertam, cu atât “Cineva” îmi trimitea pe lângă mine persoane, dacă nu identice, atunci sigur asemănătoare, poate-poate pe astea le voi scuti de injurii și ranchiună. “Cineva-ul” ăla tot încerca să-mi atragă atenția la cât de oarbă sunt repetând la nesfârșit aceeași greșeală, iar eu nimic. “Ceilalți să se schimbe, ei sunt vinovații!”. Și uite așa când eu judecam și alții mă judecau, când eu mințeam și alții mă mințeau, iar când nu apreciam, nici alții nu mă apreciau. Dar tot speram să găsesc perfecțiunea. Păi cum să o găsesc când eu eram toată în noroi? Când eu eram o rață, cum  îmi permiteam să visez la o lebădă? Aveam în mine un tupeu fantastic și o răzvrătire interioară. Dacă mă auzeai ce-mi doream, ce aveam și ce ofeream, ai fi zis că și un copil mic era în stare să-mi dea un bobârnac în nas ca să mă trezesc.

   I-am iertat pe toți, pe rând, pe fiecare în parte, am discutat, dacă nu cu ei, atunci cu mine, i-am înțeles, le-am lăsat spațiu să se miște în voie pe lângă mine fără să mă deranjeze, pe unii chiar să mă țină de mână dacă doresc.

   M-am iertat și pe mine căci i-am ținut aici în închisoarea asta blestemată și i-am purtat cu mine în lume neavând spațiu pentru cei ce poate ar fi intrat ușor într-un suflet curat. M-am iertat pentru că am dat oameni ai datoriei pe colecționari de plăceri și pentru că i-am urât pe alții și pe mine, când puteam să le mulțumesc, să-mi notez lecția și să închid ușa.

   V-am iertat pe toți căci am reușit prin voi să mă iert pe mine.

With LOVE,
A.S.