Zborul

Azi am călătorit mult.

Sufletul meu a dorit să te întâlnească.

A obosit, a renunțat...

Ne-am pierdut.

Îmi e frică.

El e firav, e plăpând...

Și când e ploaie și când e vânt,

preferă să admire cerul de deasupra norilor

Și să-și imagineze ploi de stele și că poate zbura.

Îmi fac griji pt el...

E așa fragil.

Nu-și amintește că aripile sunt la mine.

E frig, e întuneric, nu se mai văd culorile aripilor,

nu mai pot emana fericire și nu mai pot dărui un zâmbet.

E o suferință  acustică...

Plouă…iar picătura mi-a umezit aripile,

nu mai pot zbura în căutarea Lui.

Am încercat să mă învelesc cu o frunză,

dar vântul a fost mai puternic...

Nu-mi rămâne decât să mă învelesc cu Pământ!

Oricum  sunt nimic fără Suflet!

Mă vreau înapoi!

Un spectacol de culori mă trezește...și o rază îmi deschide pleoapele...

Sunt fericită!

Sunt în zbor spre văzduh...

Am să-L găsesc și n-am să-L mai las niciodată să plece!

Azi am zburat pană la Soare...

Acolo stau sufletele.

Dar  mi-a atins aripile și mi-au luat foc,

Era așa frumos, dar dureros!

Am fost mai vulnerabil decât sufletul meu!

With LOVE,
A.S.

Cicatricile sunt mărci de importanță

    Nu mi-am luat niciodată la revedere de la oameni, chiar dacă sufletul țipa de durere...undeva, sigur ne vom întâlni, în amintiri sau vise. Nu am plâns când într-adevăr m-a durut chiar dacă îmi răneam buzele, doar mulțumeam, căci urma să se metamorfozeze în plăcere. Nu mi-am pierdut încrederea chiar dacă am împrumutat-o și nu mi-a mai fost înapoiată...i-am păstrat locul, poate o voi primi în dar. Nu am știut să ascult de sfaturile altora, dar mi-am ascultat sufletul. Mi-am antrenat  mintea și trupul să-și joace rolul de fiecare dată și să nu-și dezamăgească publicul.

    Nimeni nu moare din exces de sensibilitate, până la urmă falsul reprezintă sensibilitatea proprie, inacceptabilă. Oamenii nu au nevoie de motive ca să le fie frică, la fel cum nu le trebuie  nici acceptul celor din jur pentru a-și lua la revedere, pentru a scurge o lacrimă sau pentru a-și exprima sentimentele. Oamenii au fost prevazuți tocmai pentru asta.

   În afara scenei mi-am dat voie să fiu eu, să plâng chitic pe pernă, să-mi iau la revedere de la ursulețul de pluș, să zămbesc și să privesc drept în ochi orice trecător, să râd prostește după fiecare ghinion strâns în mână, să îmbrățișez provocările, să visez că zbor, să dansez în ploaie, să-i dau voie inimii să o ia la sănătoasa, dar asta să nu vadă nimeni.

 Și până la urmă, cicatricile sunt mărci de importanță.

With LOVE,
A.S.

Mirosul copilăriei

Se trezi speriată, mâinile îi transpiraseră, pleoapele palpitară brusc în timp ce plămânii se zbăteau între secunde după o gură de aer, mintea nu-i mai era limpede și nu putea conștientiza momentul în care mâinile acoperiseră gâtul de parcă ar fi vrut să-l smulgă și să  lase aerul să pătrundă direct în plămâni. Tot ce putea era să țipe, dar nici glasul nu-i mai era prezent, plecase, o lăsase singură să-și poată depăși limitele.

Momentul când vântul deschise fereastra, aducând cu el aer proaspăt cu mirosul pe care nu-l putea identifica, avea sa fie salvarea ei. Îl întâlnise de nenumărate ori, simțea că făcea parte din ea, că reprezintă amintirile cele mai frumoase, iar magia acelor momente ii convinsese musculatura să se relaxeze, să-i dea voie să patrundă înăuntrul ei, din plămâni până în creier și din carne până în suflet. Mintea îi devenise lucidă. Mirosul copilăriei o calmase, o liniștise, o salvase.

Se ridică din pat privind pe fereastră teii din fața casei. Ei erau motivul depășirii momentului critic și astfel deveniseră eroii copilăriei ei, de când mama îi oferea în fiecare dimineață o ceașcă de ceai de tei îndulcit cu miere, servindu-l împreună la masuța  de sub copacii salvatori. Pe atunci nu le acordase nicio fărâmă de importanță, dar fără să-și dea seama, mirosul se imprimase în suflet, iar odată regăsit își căuta acum aprecierea.

With LOVE,
A.S.

Fulgi de nea

Spectacol în jur și fară cortină,

Dumnezeu vine și-ți oferă lumină.

Sărbatoarea-i aici, pe Pământ

Cu stele minuni, purtate în vânt.

Tot ce văd ochii, inima strigă

Pe buze se simte o intimă clipă.

Vin peste tine să-ți aducă un zambet,

Se topesc atunci când ating un suflet.

With LOVE, 
A.S.

Dacă

Sentimentele, dacă nu le exteriorizezi și ești îndejuns de puternic să le ascunzi și să le îmblănzești aproape că seamană cu mierea din cafea...

nu se vede și nici n-o poți mirosi findcă aroma cafelei este mult prea puternică... Iar tu înseamă că ești precum cafeaua?

Se prea poate să nu fi cunoscut sentimentele cele mai puternice.

Nu am avut timp să-mi umplu inima cu mizerii.

Cum să porți după tine ceva ce nu-ți aparține și care-ți vine urât?

          Nu ai oglindă acasă?

Am încercat să-mi analizez trecutul până în momentul de față, când privind ceasul de pe perete mi-au pătruns gângăniile dracului în stomac.

Mi-am dat seama că mă urmărește pas cu pas amintirea celui cu pricina.

Aș merge la farmacie să cer un medicament puternic, dar le încercasem pe toate.

          Cel ce și-ar face efectul trebuie prescris de medic.

Cum să merg să-i spun că am gângănii în stomac.

Ar râde de mine și aș plânge. Sunt sigură de asta.

Ș-o să afle și cel ce mi-a implementat gângăniile alea împuțite.

Prima donație

Boli și boli se împletesc și se-ntretaie.

Și eu, și voi trăim aceeași vâlvătaie.

Cu câtă foamete acoperă Pămantul!

Am vrea să-i ajutam...poate cu gândul.

E spital plin de nebuni și de nebune,

Și doar poeții vor o ficțiune.

Buze de lună, ochi de creion,

Picioare cu cârje, mâini de-avion.

Aruncă cu țiglă, iar alții cu stele,

Deosebim aventura când intră-n tunele.

Stau rastigniți în iarba de-acasă,

Ce spunem noi...lor nu le pasă.

O, dulce trup ce respiri în mormânt,

Ieși de privește  ce chin pe Pământ!

Cum vălul e scurt și necunoscut,

Au crezut în minciuni...E  mai plăcut.

S-au molipsit și-acum ca o haită,

Pășesc, se rotesc, șușotesc laolaltă.

Sub un botez boreal, acceptă buchete,

Aici și acum, jurăminte stridente.

Dar când refuză doza de sânge,

Căutam donatori ca să le-alunge

Ceea ce au în suflet, să plângă!

Să înceapă din nou bătălia pe stâncă!

Încep să donez o duioasă lumină,

Infuzii de stele în noaptea senină.

Îi salvez pe nebunii din această poveste.

Sunt martorul lor. Ei pot să v-ateste!

Mintea mea pierde, iar mâna îl strânge.

Devin poet, donator de sânge,

Întru-un spital de bolnave cuvinte.

Și astfel dau sens vieții și mie!

With LOVE, 
A.S.