miercuri, 12 februarie 2014

Discuții

   - De ce îl vrei?

   - Mă incită că scoate din mine cele mai grele gânduri.

   - Ar fi trebuit să-l urăști.

   - Îl urăsc azi, dar mâine îl doresc. Îl doresc pentru că mă doresc pe mine descoperită. Nu m-a descoperit nimeni până acum, nici măcar eu.

  - Dar ești tristă când vorbești de el. Tu nu erai tristă niciodată. Tu care râdeai non stop, tu care erai sursa energiei noastre, tu care vorbeai și le știai pe toate, tu care-i dădeai dracu pe toți la prima greșeală. Unde ești tu cea orgolioasă?

   - El m-a învățat să iert și să-mi calc orgoliul în picioare. Am descoperit  că pot sta ore în șir fără să vorbesc nimic. L-am dat dracu și pe el de multe ori, dar apoi îl luam de acolo fiindcă aveam nevoie de el ca de mine.

   - Dacă aș fi fost eu în locul tău, tu m-ai fi dat cu capul de pereți până mi-ar fi ieșit și ultima fărâmă din ideile astea proaste. Ai să te întorci plângând ca și noi. Îi dăruiești tot din tine. Ai să rămâi goală.

   - Dar există în mine o forță  și o dorință mai mare să mă cunosc pe mine așa goală cum am să rămân. Sunt curioasă să știu ce zace în mine, până unde și cum am să merg. Am mers până acum dreaptă așa cum mă învățase mama, dar știu că există și alte mersuri. Unii cum pot să meargă în genunchi sau în mâini? Şi unii chiar nu știu să meargă.

   - Doamneee!!!! Ești nebună. Îți vrei răul singură. Fii mulțumită că știi să mergi.

   - Nu îmi vreau răul, doar că vreau să aflu de ce pot fi capabilă.

   Făcuse rost de timp pentru a-l transforma în muză. Era muza care scotea din ea picături din necunoscutul ce zăcea acolo nederanjat. Purta mereu cu ea rămășițe din suflet, un fel de cicatrici ale unor stări trecute pe care le tot zgândărea să mai iasă cenușa, căci fumul s-a dus de mult.

   Ar fi zis odată: “Să nu-ți pară rău de-o dragoste neîmpărtășită sau imposibilă, dacă ai să învingi imposibilul are să-ți dispară gustul dulce. Unele lucruri trebuiesc lăsate așa nebune, nu spânzurate”. Acum însă o incita imposibilul, iar neputința se transforma într-o adevărată aventură. Un amalgam de sentimente fusese dezgolit și devenea brusc motivul pentru care era dispusă să facă lucruri murdare. Mai greșise ea și înainte, dar chestii pe care nu și le reproșase. Tocmai lipsa concretă a unui astfel de reproș o stimula.

   Descoperea în dânsa lucruri moarte sau neinventate. Se recicla și se cârpea și învăța cum să se ofere pe sine pentru o reconstrucție, doctorului de suflete. Atât de frumos când te oferi complet ca pe o ofrandă și-ți pui acolo și toată încrederea. Să știi că ori te învie, ori te omoară de prea multă iubire.

   Se afla acolo. Acolo unde nu-i era bine, acolo unde metamorfoza în ea omizile urâciunii în fluturii dragostei. Tratamentul avea ca reacții adverse amenzii crunte căci uneori înainte de culcare nu-și mai amintea nici cine e și nici de ce e acolo...


With LOVE,
A.S.

Azi te-am dorit

   Azi te-am dorit chiar dacă până ieri te-am urât.

   Te-am urât pentru că ai ales să fugi, pentru că îmi provocai frică, pentru că te apropiaseși de mine și  mă striviseși, pentru că mă voiai azi, iar mâine mă alungai, pentru că ai smuls din mine tăceri necunoscute, pentru că mi-ai furat glasul și cuvintele, pentru că primeam palme ce mă zdruncinau până în tălpi și cu toate astea te mai dorisem de câteva ori.

  Dar azi te-am dorit...

  Te-am dorit pentru că m-ai făcut să uit de ce te-am urât ieri.

With LOVE,
A.S.

joi, 6 februarie 2014

Când iți vorbește sufletul!



    Există momente când simți că rămâi fără putere să mergi mai departe și nu-i poți înțelege pe ceilalți, dar toate astea se întâmplă în interior, nimic nu are de-a face cu situațiile, senzațiile sau persoanele care te țin de mână. Undeva, ceva s-a schimbat și ai nevoie de răspunsuri. Răspunsuri pe care le vei găsi la tine, căci nimeni nu e mai împuternicit decât tine să ia decizii și să-ți ofere ceea ce ai nevoie. Nimeni nu poate înțelege mai bine ca tine ce se întâmplă acolo și nici nu-ți poate da explicațiile necesare. Te-ai săturat  de motive pentru care să continui, de ce ar trebui să faci și ce nu, cine ar trebui să fii și de discuțiile în contradictoriu?

  Caută în interior și vei găsi explicația, motivația, cine ești și nu va mai trebui să porți discuții nesfârșite în contradictoriu care te derutează și te fac să-ți pui și mai multe semne de întrebare.

   De ce ar trebui sa-i lași pe alții să decidă pentru tine, atâta timp cât tu ai avut puterea să decizi din primele clipe ale vieții să îngenunchezi moartea și să experimentezi ce înseamnă viața? Tu ai ales-o! Tu împreună cu Dumnezeu.

  Știai că va urma o experiență unică. Știai că vei cunoaște ce înseamnă să plângi sau să râzi și că vei învăța să presari în drumul tău trandafiri în loc de mărăcini. Ai aflat asta acum. Acum când te simți tot mai aproape de Mine!

  Ai pornit din nimic, dar cu Mine în suflet. Nu aveai cum să te bazezi pe tine când nici măcar nu conștientizai. Erai pur, copile. Doar Eu aveam loc în sufletul tău.

  Acum știi că tot Eu ți-am adus lângă tine persoane cu caractere murdare, tocmai pentru a te murdări și tu, pentru a te ajuta să-ți crești “imunitatea”, dar ți-am adus în suflet și persoane minunate care-ți sunt icoane. Nu te-ai rugat și nu ai îngenunchiat în fața lor, dar au făcut minuni din tine, ți-au oferit fericire, încredere și siguranță. Tot eu ți-am creeat vise pentru a te ghida să nu cumva să mă abandonezi, și frica tot eu ți-am creeat-o tocmai pentru a simți adrenalina, să alungi plictiseala.

  Crede-mă, ți-am dăruit cel mai frumos lucru încă din primele clipe ale vieții tale, lacrimile. Prețuiește-le! Fiindcă eu nu le pot simți.

  Ascultă-mă! Când îți vorbește sufletul, Eu îți vorbesc.

  La final îmi vei mulțumi și vom trăi împreună ecoul.

With LOVE,
A.S.
 

luni, 3 februarie 2014

Plouă-mă, Ploaie!


 
Plouă-mă, Ploaie!
Dezinfectează-mi rănile!
Spală-mi sufletul de răutăți!
Plouă-mă, Ploaie!
Limpezește-mi-l și cu parfum!
Căci sufletul meu nu s-a îmbăiat niciodată.
Plouă-mă pe față când plâng!
Nimeni să nu mai știe care-i lacrima.
Plouă-mă Ploaie!
Să calc pe tine, să-mi fie bine.
Plouă-mă Ploaie!
Din cap până-n picioare,
Să mă binecuvântezi!

With LOVE,
A.S.



vineri, 31 ianuarie 2014

Zborul


Azi am călătorit mult.
Sufletul meu a dorit să te întâlnească.
A obosit, a renunțat...
Ne-am pierdut.

Îmi e frică.
El e firav, e plăpând...
Și când e ploaie și când e vânt,
preferă să admire cerul de deasupra norilor
Și să-și imagineze ploi de stele și că poate zbura.

Îmi fac griji pt el...
E așa fragil.
Nu-și amintește că aripile sunt la mine.

E frig, e întuneric, nu se mai văd culorile aripilor,
nu mai pot emana fericire și nu mai pot dărui un zâmbet.
E o suferință  acustică...
Plouă…iar picătura mi-a umezit aripile,
nu mai pot zbura în căutarea Lui.
Am încercat să mă învelesc cu o frunză,
dar vântul a fost mai puternic...
Nu-mi rămâne decât să mă învelesc cu Pământ!
Oricum  sunt nimic fără Suflet!
Mă vreau înapoi!

Un spectacol de culori mă trezește...și o rază îmi deschide pleoapele...
Sunt fericită!
Sunt în zbor spre văzduh...
Am să-L găsesc și n-am să-L mai las niciodată să plece!

Azi am zburat pană la Soare...
Acolo stau sufletele.
Dar  mi-a atins aripile și mi-au luat foc,
Era așa frumos, dar dureros!


Am fost mai vulnerabil decât sufletul meu!

With LOVE,
A.S.

marți, 28 ianuarie 2014

Cicatricile sunt mărci de importanță

    Nu mi-am luat niciodată la revedere de la oameni, chiar dacă sufletul țipa de durere...undeva, sigur ne vom întâlni, în amintiri sau vise. Nu am plâns când într-adevăr m-a durut chiar dacă îmi răneam buzele, doar mulțumeam, căci urma să se metamorfozeze în plăcere. Nu mi-am pierdut încrederea chiar dacă am împrumutat-o și nu mi-a mai fost înapoiată...i-am păstrat locul, poate o voi primi în dar. Nu am știut să ascult de sfaturile altora, dar mi-am ascultat sufletul. Mi-am antrenat  mintea și trupul să-și joace rolul de fiecare dată și să nu-și dezamăgească publicul.

    Nimeni nu moare din exces de sensibilitate, până la urmă falsul reprezintă sensibilitatea proprie, inacceptabilă. Oamenii nu au nevoie de motive ca să le fie frică, la fel cum nu le trebuie  nici acceptul celor din jur pentru a-și lua la revedere, pentru a scurge o lacrimă sau pentru a-și exprima sentimentele. Oamenii au fost prevazuți tocmai pentru asta.

   În afara scenei mi-am dat voie să fiu eu, să plâng chitic pe pernă, să-mi iau la revedere de la ursulețul de pluș, să zămbesc și să privesc drept în ochi orice trecător, să râd prostește după fiecare ghinion strâns în mână, să îmbrățișez provocările, să visez că zbor, să dansez în ploaie, să-i dau voie inimii să o ia la sănătoasa, dar asta să nu vadă nimeni.

 Și până la urmă, cicatricile sunt mărci de importanță.

With LOVE,
A.S.

Mirosul copilăriei

Se trezi speriată, mâinile îi transpiraseră, pleoapele palpitară brusc în timp ce plămânii se zbăteau între secunde după o gură de aer, mintea nu-i mai era limpede și nu putea conștientiza momentul în care mâinile acoperiseră gâtul de parcă ar fi vrut să-l smulgă și să  lase aerul să pătrundă direct în plămâni. Tot ce putea era să țipe, dar nici glasul nu-i mai era prezent, plecase, o lăsase singură să-și poată depăși limitele.
Momentul când vântul deschise fereastra, aducând cu el aer proaspăt cu mirosul pe care nu-l putea identifica, avea sa fie salvarea ei. Îl întâlnise de nenumărate ori, simțea că făcea parte din ea, că reprezintă amintirile cele mai frumoase, iar magia acelor momente ii convinsese musculatura să se relaxeze, să-i dea voie să patrundă înăuntrul ei, din plămâni până în creier și din carne până în suflet. Mintea îi devenise lucidă. Mirosul copilăriei o calmase, o liniștise, o salvase.
Se ridică din pat privind pe fereastră teii din fața casei. Ei erau motivul depășirii momentului critic și astfel deveniseră eroii copilăriei ei, de când mama îi oferea în fiecare dimineață o ceașcă de ceai de tei îndulcit cu miere, servindu-l împreună la masuța  de sub copacii salvatori. Pe atunci nu le acordase nicio fărâmă de importanță, dar fără să-și dea seama, mirosul se imprimase în suflet, iar odată regăsit își căuta acum aprecierea.

With LOVE,
A.S.