Cicatricile sunt mărci de importanță

    Nu mi-am luat niciodată la revedere de la oameni, chiar dacă sufletul țipa de durere...undeva, sigur ne vom întâlni, în amintiri sau vise. Nu am plâns când într-adevăr m-a durut chiar dacă îmi răneam buzele, doar mulțumeam, căci urma să se metamorfozeze în plăcere. Nu mi-am pierdut încrederea chiar dacă am împrumutat-o și nu mi-a mai fost înapoiată...i-am păstrat locul, poate o voi primi în dar. Nu am știut să ascult de sfaturile altora, dar mi-am ascultat sufletul. Mi-am antrenat  mintea și trupul să-și joace rolul de fiecare dată și să nu-și dezamăgească publicul.

    Nimeni nu moare din exces de sensibilitate, până la urmă falsul reprezintă sensibilitatea proprie, inacceptabilă. Oamenii nu au nevoie de motive ca să le fie frică, la fel cum nu le trebuie  nici acceptul celor din jur pentru a-și lua la revedere, pentru a scurge o lacrimă sau pentru a-și exprima sentimentele. Oamenii au fost prevazuți tocmai pentru asta.

   În afara scenei mi-am dat voie să fiu eu, să plâng chitic pe pernă, să-mi iau la revedere de la ursulețul de pluș, să zămbesc și să privesc drept în ochi orice trecător, să râd prostește după fiecare ghinion strâns în mână, să îmbrățișez provocările, să visez că zbor, să dansez în ploaie, să-i dau voie inimii să o ia la sănătoasa, dar asta să nu vadă nimeni.

 Și până la urmă, cicatricile sunt mărci de importanță.

With LOVE,
A.S.