Azi te-am dorit

   Azi te-am dorit chiar dacă până ieri te-am urât.

   Te-am urât pentru că ai ales să fugi, pentru că îmi provocai frică, pentru că te apropiaseși de mine și  mă striviseși, pentru că mă voiai azi, iar mâine mă alungai, pentru că ai smuls din mine tăceri necunoscute, pentru că mi-ai furat glasul și cuvintele, pentru că primeam palme ce mă zdruncinau până în tălpi și cu toate astea te mai dorisem de câteva ori.

  Dar azi te-am dorit...

  Te-am dorit pentru că m-ai făcut să uit de ce te-am urât ieri.

With LOVE,
A.S.

Când iți vorbește sufletul!

    Există momente când simți că rămâi fără putere să mergi mai departe și nu-i poți înțelege pe ceilalți, dar toate astea se întâmplă în interior, nimic nu are de-a face cu situațiile, senzațiile sau persoanele care te țin de mână. Undeva, ceva s-a schimbat și ai nevoie de răspunsuri. Răspunsuri pe care le vei găsi la tine, căci nimeni nu e mai împuternicit decât tine să ia decizii și să-ți ofere ceea ce ai nevoie. Nimeni nu poate înțelege mai bine ca tine ce se întâmplă acolo și nici nu-ți poate da explicațiile necesare. Te-ai săturat  de motive pentru care să continui, de ce ar trebui să faci și ce nu, cine ar trebui să fii și de discuțiile în contradictoriu?

  Caută în interior și vei găsi explicația, motivația, cine ești și nu va mai trebui să porți discuții nesfârșite în contradictoriu care te derutează și te fac să-ți pui și mai multe semne de întrebare.

   De ce ar trebui sa-i lași pe alții să decidă pentru tine, atâta timp cât tu ai avut puterea să decizi din primele clipe ale vieții să îngenunchezi moartea și să experimentezi ce înseamnă viața? Tu ai ales-o! Tu împreună cu Dumnezeu.

  Știai că va urma o experiență unică. Știai că vei cunoaște ce înseamnă să plângi sau să râzi și că vei învăța să presari în drumul tău trandafiri în loc de mărăcini. Ai aflat asta acum. Acum când te simți tot mai aproape de Mine!

  Ai pornit din nimic, dar cu Mine în suflet. Nu aveai cum să te bazezi pe tine când nici măcar nu conștientizai. Erai pur, copile. Doar Eu aveam loc în sufletul tău.

  Acum știi că tot Eu ți-am adus lângă tine persoane cu caractere murdare, tocmai pentru a te murdări și tu, pentru a te ajuta să-ți crești “imunitatea”, dar ți-am adus în suflet și persoane minunate care-ți sunt icoane. Nu te-ai rugat și nu ai îngenunchiat în fața lor, dar au făcut minuni din tine, ți-au oferit fericire, încredere și siguranță. Tot eu ți-am creeat vise pentru a te ghida să nu cumva să mă abandonezi, și frica tot eu ți-am creeat-o tocmai pentru a simți adrenalina, să alungi plictiseala.

  Crede-mă, ți-am dăruit cel mai frumos lucru încă din primele clipe ale vieții tale, lacrimile. Prețuiește-le! Fiindcă eu nu le pot simți.

  Ascultă-mă! Când îți vorbește sufletul, Eu îți vorbesc.

  La final îmi vei mulțumi și vom trăi împreună ecoul.

With LOVE,
A.S.

 

Plouă-mă, Ploaie!

 

Plouă-mă, Ploaie!

Dezinfectează-mi rănile!

Spală-mi sufletul de răutăți!

Plouă-mă, Ploaie!

Limpezește-mi-l și cu parfum!

Căci sufletul meu nu s-a îmbăiat niciodată.

Plouă-mă pe față când plâng!

Nimeni să nu mai știe care-i lacrima.

Plouă-mă Ploaie!

Să calc pe tine, să-mi fie bine.

Plouă-mă Ploaie!

Din cap până-n picioare,

Să mă binecuvântezi!

With LOVE,
A.S.

Zborul

Azi am călătorit mult.

Sufletul meu a dorit să te întâlnească.

A obosit, a renunțat...

Ne-am pierdut.

Îmi e frică.

El e firav, e plăpând...

Și când e ploaie și când e vânt,

preferă să admire cerul de deasupra norilor

Și să-și imagineze ploi de stele și că poate zbura.

Îmi fac griji pt el...

E așa fragil.

Nu-și amintește că aripile sunt la mine.

E frig, e întuneric, nu se mai văd culorile aripilor,

nu mai pot emana fericire și nu mai pot dărui un zâmbet.

E o suferință  acustică...

Plouă…iar picătura mi-a umezit aripile,

nu mai pot zbura în căutarea Lui.

Am încercat să mă învelesc cu o frunză,

dar vântul a fost mai puternic...

Nu-mi rămâne decât să mă învelesc cu Pământ!

Oricum  sunt nimic fără Suflet!

Mă vreau înapoi!

Un spectacol de culori mă trezește...și o rază îmi deschide pleoapele...

Sunt fericită!

Sunt în zbor spre văzduh...

Am să-L găsesc și n-am să-L mai las niciodată să plece!

Azi am zburat pană la Soare...

Acolo stau sufletele.

Dar  mi-a atins aripile și mi-au luat foc,

Era așa frumos, dar dureros!

Am fost mai vulnerabil decât sufletul meu!

With LOVE,
A.S.

Cicatricile sunt mărci de importanță

    Nu mi-am luat niciodată la revedere de la oameni, chiar dacă sufletul țipa de durere...undeva, sigur ne vom întâlni, în amintiri sau vise. Nu am plâns când într-adevăr m-a durut chiar dacă îmi răneam buzele, doar mulțumeam, căci urma să se metamorfozeze în plăcere. Nu mi-am pierdut încrederea chiar dacă am împrumutat-o și nu mi-a mai fost înapoiată...i-am păstrat locul, poate o voi primi în dar. Nu am știut să ascult de sfaturile altora, dar mi-am ascultat sufletul. Mi-am antrenat  mintea și trupul să-și joace rolul de fiecare dată și să nu-și dezamăgească publicul.

    Nimeni nu moare din exces de sensibilitate, până la urmă falsul reprezintă sensibilitatea proprie, inacceptabilă. Oamenii nu au nevoie de motive ca să le fie frică, la fel cum nu le trebuie  nici acceptul celor din jur pentru a-și lua la revedere, pentru a scurge o lacrimă sau pentru a-și exprima sentimentele. Oamenii au fost prevazuți tocmai pentru asta.

   În afara scenei mi-am dat voie să fiu eu, să plâng chitic pe pernă, să-mi iau la revedere de la ursulețul de pluș, să zămbesc și să privesc drept în ochi orice trecător, să râd prostește după fiecare ghinion strâns în mână, să îmbrățișez provocările, să visez că zbor, să dansez în ploaie, să-i dau voie inimii să o ia la sănătoasa, dar asta să nu vadă nimeni.

 Și până la urmă, cicatricile sunt mărci de importanță.

With LOVE,
A.S.

Mirosul copilăriei

Se trezi speriată, mâinile îi transpiraseră, pleoapele palpitară brusc în timp ce plămânii se zbăteau între secunde după o gură de aer, mintea nu-i mai era limpede și nu putea conștientiza momentul în care mâinile acoperiseră gâtul de parcă ar fi vrut să-l smulgă și să  lase aerul să pătrundă direct în plămâni. Tot ce putea era să țipe, dar nici glasul nu-i mai era prezent, plecase, o lăsase singură să-și poată depăși limitele.

Momentul când vântul deschise fereastra, aducând cu el aer proaspăt cu mirosul pe care nu-l putea identifica, avea sa fie salvarea ei. Îl întâlnise de nenumărate ori, simțea că făcea parte din ea, că reprezintă amintirile cele mai frumoase, iar magia acelor momente ii convinsese musculatura să se relaxeze, să-i dea voie să patrundă înăuntrul ei, din plămâni până în creier și din carne până în suflet. Mintea îi devenise lucidă. Mirosul copilăriei o calmase, o liniștise, o salvase.

Se ridică din pat privind pe fereastră teii din fața casei. Ei erau motivul depășirii momentului critic și astfel deveniseră eroii copilăriei ei, de când mama îi oferea în fiecare dimineață o ceașcă de ceai de tei îndulcit cu miere, servindu-l împreună la masuța  de sub copacii salvatori. Pe atunci nu le acordase nicio fărâmă de importanță, dar fără să-și dea seama, mirosul se imprimase în suflet, iar odată regăsit își căuta acum aprecierea.

With LOVE,
A.S.

Fulgi de nea

Spectacol în jur și fară cortină,

Dumnezeu vine și-ți oferă lumină.

Sărbatoarea-i aici, pe Pământ

Cu stele minuni, purtate în vânt.

Tot ce văd ochii, inima strigă

Pe buze se simte o intimă clipă.

Vin peste tine să-ți aducă un zambet,

Se topesc atunci când ating un suflet.

With LOVE, 
A.S.