Despărțirea pe nesimțite

     Nu e vorba doar de momentul în sine pe care nu l-am simțit sau nu ne-am dat seama când și cum ni s-a scurs printre degete, e vorba și de nesimțire în sensul cel mai jignitor pe care-l poate lua o persoană, neavând curaj să pună punctul pe "i" și să-i înșiruie partenerului o lista infinită de motive pentru care a ales drumul cuvenit lui. Spun "drumul cuvenit lui" pentru că atunci când ești hotărât să faci asta înseamnă că realizezi, după ce cântărești situația, că cel mai bine pentru tine e să-ți iei tălpășița, după ce omul de lângă tine ți-a dat, fie o lecție scrisă cu bold, fie un pumn zdravăn în cel mai nepotrivit moment.

    Sunt oameni care se lasă acolo și se uită pe ei. Se uită adesea printre perne sau certuri, printre păduri sau pășuni, sau pur și simplu în brațele unui străin. Asta înțelegându-se de la sine că astfel a evoluat iubirea puternică din înflăcăratele inimi. Încet, încet se sting, ba cu apă, ba cu vin, ba cu o ieșire extraconjugală, că deh...corpul simte nevoia să iasă din anonimat primul, iar sufletul îți zice las' ca merge, las' ca trece, las' ca nu aflaă, las' că iartă. Merge pe naiba, poate doar în genunchi când te târăști până la primele întâlniri și nu mai simți nimic, doar niște imagini ca-ntr-un diafilm se rotesc în fața ta. Te ridici și rostești ca un obsedat sau ca un nebun ce-și vindecă nebunia singur că trebuie s-o pui de înmormântare, unde mai adaugi și că era decedată de ceva timp (de iubire tot pălăvrăgeam). Eiii...acum realizezi tu de unde certuri, neînțelegeri căci mirosea. De reînviat n-ai cum...că-i dusă. Ți-aș spune să cumperi alta, dar pentru asta trebuie să cauți magazinul unde se vinde iubire...

    Aici ajunge nesimțirea. Să-l ții pe lângă tine ca pe-un cățeluș odată ce realizezi ca n-ai ce-i da sau să-l gonești?

    Gonește-l, dar nu cu picioarele!

    Nu-ți lăsa viitoarea fostă jumătate să-și chinuie inima cu fel și fel de gânduri, destul cât s-a chinuit cu tine. Dacă tot decizi să vă eliberați și să zburați din cuib, arată-i și cum să zboare corect.

    Fie-ți milă de tine și de celălalt! Odată v-ați strâns mâinile ca la un pact, oferă-i aceeași încredere și acum în singurătate! Arată-i plăcerea singurătății așa cum i-ai arătat și plăcerea vieții în doi.

    Lasă-ți amprenta pe unde pășești, dar nu-n noroi, ci-n suflet.

    Despărțirile sunt făcute să doară! Doare oricum, dar o putem diminua creând situația potrivită și oferind sprijin.

   Doare despărțirea, dar mai tare doare obișnuința.

   Sustrage-te pe nesimțite, dar nu deveni un nesimțit! Rămâi om până la final!

With LOVE,

A.S

Mulțumesc, străine!

   Straine, mulțumesc că-mi zâmbești în fiecare zi. M-am obișnuit cu tine, parcă-mi intri-n suflet când îmi dăruiești zâmbetul ăla fără motiv sau poate se vede pe fața mea că-ți cer să fii deschis și să te simți în largul tău când treci pe lângă mine.

   E terapia pe care o căutam ca o nebună, alergând în necunoscuturi. Am realizat în ziua în care n-am ieșit să te întâlnesc, în ziua în care am pășit în interiorul meu să observ ce reacții ai stârnit, să număr zâmbetele ce mi le-ai oferit în viața asta, să te analizez pe tine și momentele în care ai făcut-o. Să nu crezi că le-am uitat căci le-ai marcat pe multe dintre ele, apărând ca prin minune. Ți-ai făcut timp pt mine. Gândurile tale au ieșit la iveală și fără să vrei te-ai oferit pe tine drept psiholog al oamenilor de pe drumuri. Ne-am simțit mai apropiați, ca și când ne-am fi unit forțele și am devenit invincibili.

   Străine, cred că într-o altă viața am fost prieteni. Ne întâlnim în vise și ne povestim de-ale noastre, râdem, dansăm și poate de asta ne zâmbim când ne întâlnim. Fără să vrem, purtăm în noi fărâme din celălalt. Cred că nu demult ne-am despărțit pentru a experimenta necunoscutul. Noi ne-am scris povestea asta împreună într-o noapte și ne-am hotărât să ne aventurăm. Mai știi?

    Iar despre zâmbet...zâmbetul e semnul nostru pentru a ne asigura că-i totul bine, altfel ne-am îngrijora. Când nu o faci, simt că-i ceva neregulă cu tine și te privesc, încerc să-mi dau seama ce simți, de ce-ai avea nevoie, uneori îți adresez câteva cuvinte, alteori îți întind o mână, un ban, o privire sau te las în pace fiindcă știu că de asta ai nevoie, iar când ajung acasă mă rog pt tine.

    Străine, tu te transformi de fiecare dată, ba într-un copil gingaș și fără griji și-mi amintești cam cât de simplu e să fii liber și să faci ceea ce-ți spune inima, ba într-un bătrân fără energie, dar care încă se mai bucură de ceea ce a experimentat. Din postura asta zâmbești și plângi de fericire și-mi oferi încredere că îmi pot atinge visurile. Într-o zi ai fost și cerșetor, om al străzii și mi-ai demonstrat că în ciuda dificultăților financiare poți încă zâmbi, trăi și bucura de orice întâlnești în cale. N-am să te uit nici când te-ai transformat în taximetrist sau în doamna de la ghișeu și m-ai învățat că poți fi draguț chiar și în momentele de stres, sau când ai fost un simplu om pe care nu l-am mai văzut niciodată. Ai notat în mine lecții simple care-mi construiesc gândurile, apoi faptele.

   Străine, de multe ori mi-ai fost apropiat, iar pe parcurs mi-ai devenit profesor, antrenor, prieten sau coleg. M-ai învățat cât de simplu poate fi să oferi un zâmbet ție și celorlalți, căci dăruindu-le celorlalți capeți încredere în tine, căci cu un gest mărunt poți schimba fizionomia fețelor și sufletelor celor ce interacționează cu tine.

With LOVE,
A.S.

În mama mea trăiește Dumnezeu

       În mama mea parcă trăiește Dumnezeu. E un creator de vieți. Pe unde pășește oferă viață...casei și grădinii pe care le-a aranjat după bunul plac cu mici lucrușoare, alte minuni ce i-au ieșit din mâinile alea de magician. Când mi-a dat viață, a pus din ea în mine, din carnea și emoțiile ei. M-a ținut de mână, mi-a sărutat fruntea, mi-a oferit cadouri precum bunătatea, smerenia și frumusețea ei, mi-a conturat fiecare trăire, m-a învățat să merg, m-a pregătit pentru viață. Nu știu de unde a știut să facă toate astea, dar i-a reușit.

     Îi plac copiii și i-a iubit pe toți. Când eram mică, vedeam în ea puteri magice. Toți veneau la ea, ba pentru a-și face temele, ba pentru o lecție de înfrumusețare, ba pentru o ședință ca la psiholog. Știa de toate și nu înțelegeam cum de au loc atâtea în ea. Atunci eram geloasă, căci tot timpul cineva îmi fura mama, dar acum văd câtă bucurie ședea în ea când îi ajuta pe alții.

     E simplă în cuvinte, dar pune suflet și le dă emoție și viață. Când îți vorbește, parcă te pătrunde. Găsesc în ea o enciclopedie întreagă...căci orice aș întreba-o, știe. Poate pentru că și-a mutat biblioteca în ea sau poate că viața i-a scris o carte și i-a dăruit-o.

    Văd în ea o mașinărie care poate face atâtea activități deodată și fără să obosească. Îmi amintesc o scenă din bucătărie - ea făcea atâtea, iar eu un singur lucru, ea nu obosea, eu da. Întrebându-mă ”Cum eu pot, iar tu nu?”, fără nicio ezitare i-am răspuns “Pentru că tu ești o super mamă, un fel de Dumnezeu mai mic”.

    O admir pentru frumusețea  și eleganța ei, pentru că știe cât valorează, pentru că s-a vindecat singură, pentru cât a călătorit și pentru cât a studiat. O iubesc pentru că știe să iubească necondiționat, pentru că și-a rupt din viața ei, sacrificând-o pentru micile ei creații, pentru că din ea ies întotdeauna minuni, pui de Dumnezeu.

 With LOVE,
A.S.  

 

Când ierți

  Când îi ierți pe ceilalți, te eliberezi pe tine. Elimini din minte gândurile murdare ce au luat contur după forma altora și ștergi din suflet emoțiile și sentimentele ce te-au ținut legat și frustrat.

   Nu iertasem pe nimeni. Nu pentru că mă doborâseră de atâtea ori, ci pentru că mă loviseră la aceeași rană. Nici nu apucam bine să-mi vindec suferința, că venea următorul și o zgândărea, dar nu numai că o zgândărea, eu simțeam de parcă-mi înfigea piroane... și dă-i iară cu rivanol și tampoane. Istoria se repeta și tot repeta, iar eu tot nerefăcută rămâneam.

   Nu-i iertam... căci normal că mă durea. Poate că îi uitam... căci la câți au fost...Uneori chiar îmi doream să-i șterg  de pe listă, dar nu-i iertam, nu-i lăsam nici să iasă din mine, dar nici să mă atingă. Îi țineam acolo să am pe cine da vina și pe cine-mi vărsa nervii atunci când iar eram la “spital”. Și uite așa cu fiecare lovitură și trădare, încrederea scădea, iar eu plecam mereu în căutarea ei prin alte colțuri neexplorate și neștiute. Și o să spui :„Și nu-i normal?”. Păi evident că nu-i normal. De ce să pleci să-ți deschizi alte uși, poate aceleași, când tu nu ai învățat să o închizi pe ce-a din urma ta?

   Ei bine cu cât nu iertam, cu atât “Cineva” îmi trimitea pe lângă mine persoane, dacă nu identice, atunci sigur asemănătoare, poate-poate pe astea le voi scuti de injurii și ranchiună. “Cineva-ul” ăla tot încerca să-mi atragă atenția la cât de oarbă sunt repetând la nesfârșit aceeași greșeală, iar eu nimic. “Ceilalți să se schimbe, ei sunt vinovații!”. Și uite așa când eu judecam și alții mă judecau, când eu mințeam și alții mă mințeau, iar când nu apreciam, nici alții nu mă apreciau. Dar tot speram să găsesc perfecțiunea. Păi cum să o găsesc când eu eram toată în noroi? Când eu eram o rață, cum  îmi permiteam să visez la o lebădă? Aveam în mine un tupeu fantastic și o răzvrătire interioară. Dacă mă auzeai ce-mi doream, ce aveam și ce ofeream, ai fi zis că și un copil mic era în stare să-mi dea un bobârnac în nas ca să mă trezesc.

   I-am iertat pe toți, pe rând, pe fiecare în parte, am discutat, dacă nu cu ei, atunci cu mine, i-am înțeles, le-am lăsat spațiu să se miște în voie pe lângă mine fără să mă deranjeze, pe unii chiar să mă țină de mână dacă doresc.

   M-am iertat și pe mine căci i-am ținut aici în închisoarea asta blestemată și i-am purtat cu mine în lume neavând spațiu pentru cei ce poate ar fi intrat ușor într-un suflet curat. M-am iertat pentru că am dat oameni ai datoriei pe colecționari de plăceri și pentru că i-am urât pe alții și pe mine, când puteam să le mulțumesc, să-mi notez lecția și să închid ușa.

   V-am iertat pe toți căci am reușit prin voi să mă iert pe mine.

With LOVE,
A.S.

O școală pt ăștia mari

   Sa înființeze cineva o școală! O școală pentru noi ăștia mari.
   Avem nevoie să reînvățam să simțim, să privim, să trăim pur și simplu. Este bună și gândirea, dar parcă a pătruns în noi  și le-a deranjat pe celelalte. Prea trecem prin viață ca printr-un muzeu comentând exponatele. Ba admirându-le, ba criticându-le. Opriți-vă, așezați-vă și jucați-vă cu gândurile, cu sentimentele! Ele sunt simple ca picătura de rouă, noi le facem sa se evapore.

   Avem nevoie să învățam să aducem spațiu în suflet! Simt că nu mai avem loc de atâta singurătate. Dacă nu, măcar să învățam cum să ne facem curățenie în suflet, să le facem loc sentimentelor pure. Uitați-vă la copii! Ei n-au gândit prea mult și au sufletul plin de iubire și iertare. Au sufletul încăpător cât pentru un univers întreg. Ei nu stau niciodată să se gândească la răspunsurile potrivite. Ei doar spun ce au în suflet.

   Primește în cămăruța ta tot ce te face fericit, de la locuri până la oameni! Bate-ți în cuie tot ce te emoționează și eliberează ca nu cumva să ți le ia cineva. Nu planifica nimic, doar simte ceea ce ai vrea să fii. Lasă-i pe oameni să te viziteze, ba chiar cere-le și un autograf pentru o amintire pe vecie. La final, tuturor le vei mulțumi pentru cum va arata căsuța ta.

   Nu-i așa ca-i minunat să vă vină să vă suiți la cer? Emoționantă e clipa când te poți exprima fără cuvinte, când fără să vrei corpul tău emite vibrații, energii ce vin direct din locul ăla sacru și atinge alt suflet reușind să-l calmeze și să-l deschidă.

With LOVE,
A.S.

Discuții

   - De ce îl vrei?

   - Mă incită că scoate din mine cele mai grele gânduri.

   - Ar fi trebuit să-l urăști.

   - Îl urăsc azi, dar mâine îl doresc. Îl doresc pentru că mă doresc pe mine descoperită. Nu m-a descoperit nimeni până acum, nici măcar eu.

  - Dar ești tristă când vorbești de el. Tu nu erai tristă niciodată. Tu care râdeai non stop, tu care erai sursa energiei noastre, tu care vorbeai și le știai pe toate, tu care-i dădeai dracu pe toți la prima greșeală. Unde ești tu cea orgolioasă?

   - El m-a învățat să iert și să-mi calc orgoliul în picioare. Am descoperit  că pot sta ore în șir fără să vorbesc nimic. L-am dat dracu și pe el de multe ori, dar apoi îl luam de acolo fiindcă aveam nevoie de el ca de mine.

   - Dacă aș fi fost eu în locul tău, tu m-ai fi dat cu capul de pereți până mi-ar fi ieșit și ultima fărâmă din ideile astea proaste. Ai să te întorci plângând ca și noi. Îi dăruiești tot din tine. Ai să rămâi goală.

   - Dar există în mine o forță  și o dorință mai mare să mă cunosc pe mine așa goală cum am să rămân. Sunt curioasă să știu ce zace în mine, până unde și cum am să merg. Am mers până acum dreaptă așa cum mă învățase mama, dar știu că există și alte mersuri. Unii cum pot să meargă în genunchi sau în mâini? Şi unii chiar nu știu să meargă.

   - Doamneee!!!! Ești nebună. Îți vrei răul singură. Fii mulțumită că știi să mergi.

   - Nu îmi vreau răul, doar că vreau să aflu de ce pot fi capabilă.

   Făcuse rost de timp pentru a-l transforma în muză. Era muza care scotea din ea picături din necunoscutul ce zăcea acolo nederanjat. Purta mereu cu ea rămășițe din suflet, un fel de cicatrici ale unor stări trecute pe care le tot zgândărea să mai iasă cenușa, căci fumul s-a dus de mult.

   Ar fi zis odată: “Să nu-ți pară rău de-o dragoste neîmpărtășită sau imposibilă, dacă ai să învingi imposibilul are să-ți dispară gustul dulce. Unele lucruri trebuiesc lăsate așa nebune, nu spânzurate”. Acum însă o incita imposibilul, iar neputința se transforma într-o adevărată aventură. Un amalgam de sentimente fusese dezgolit și devenea brusc motivul pentru care era dispusă să facă lucruri murdare. Mai greșise ea și înainte, dar chestii pe care nu și le reproșase. Tocmai lipsa concretă a unui astfel de reproș o stimula.

   Descoperea în dânsa lucruri moarte sau neinventate. Se recicla și se cârpea și învăța cum să se ofere pe sine pentru o reconstrucție, doctorului de suflete. Atât de frumos când te oferi complet ca pe o ofrandă și-ți pui acolo și toată încrederea. Să știi că ori te învie, ori te omoară de prea multă iubire.

   Se afla acolo. Acolo unde nu-i era bine, acolo unde metamorfoza în ea omizile urâciunii în fluturii dragostei. Tratamentul avea ca reacții adverse amenzii crunte căci uneori înainte de culcare nu-și mai amintea nici cine e și nici de ce e acolo...


With LOVE,
A.S.

Azi te-am dorit

   Azi te-am dorit chiar dacă până ieri te-am urât.

   Te-am urât pentru că ai ales să fugi, pentru că îmi provocai frică, pentru că te apropiaseși de mine și  mă striviseși, pentru că mă voiai azi, iar mâine mă alungai, pentru că ai smuls din mine tăceri necunoscute, pentru că mi-ai furat glasul și cuvintele, pentru că primeam palme ce mă zdruncinau până în tălpi și cu toate astea te mai dorisem de câteva ori.

  Dar azi te-am dorit...

  Te-am dorit pentru că m-ai făcut să uit de ce te-am urât ieri.

With LOVE,
A.S.